Un prezentator a spus la televizor:
Scenografia este ( pronunţat: este ) o artă.
De ce nu e corect?
În cazul formelor verbului a fi ( e, este, eram, erai, eraţi, erau) e iniţial se pronunţă ie, deşi poate să pară ciudat sau incorect, pentru că, de obicei, cuvintele din limba română se citesc cum se scriu. Acest tip de pronunţare este numit „preiotare”.
Aceeaşi regulă funcţionează şi în cazul pronumelor personale el, ea, ei, ele, care trebuie pronunţate [iel], [ia], [iei], [iele].
Ar fi trebuit să spună:
Scenografia este [ pronunţat: ieste ] o artă.
Am auzit de foarte multe ori acest tip de greşeală, cauzată de dorinţa oamenilor de a vorbi mai frumos :
el [el] declară că…
rememorarea ei [ei]
e [e] important
aşa cum este [este]
De fiecare dată povestea era [era] alta.
Scenografia este [este] o artă.
Am auzit însă şi greşeala inversă :
Sunt afecţiuni necunoscute faţă de Europa [ ieuropa ].
Prezentatorul nu ştia că, în cazul împrumuturilor (neologismelor) din limbi străine – elan, eră, estival, euro ş.a. – inclusiv nume proprii precum Etiopia, Europa, la începutul cuvântului, e se pronunţă [e], nu [ie], aşa cum se întâmplă la pronume şi la formele verbului a fi.
Când pronunţăm fata aceea sau băieţii aceia nu simţim nicio diferenţă, pentru că aceste adjective demonstrative se rostesc la fel, chiar dacă primul este la feminin singular, iar al doilea, la masculin plural. Fii atent când le scrii, pentru că nu se scriu la fel !


